Numele IRIS îl poartă în amintirea frumoasei zeițe din mitologia greacă, calătoare pe curcubeu. Culorile în care pot înflori acești locuitori ai grădinilor noastre sunt atât de variate, încât probabil că doar curcubeul le poate releva.
Planta perenă (care trăiește mai mulți ani) în grădini, Iris număra circa 300 de specii, dintre care, cea mai cunoscută este Iris germanica – irisul bărbos, stânjenelul sau săbiuța, cum i se spune popular.Înflorește la începutul verii, dar în ultimii ani, în grădina mea s-au grăbit cu florile pe la mijlocul lunii Mai. Le place să locuiască separat, să nu fie în concurență cu alte plante. Iarba și buruienile îi sufocă și le provoacă putrezirea rizomilor. De anul acesta le-am rezervat niște pătucuri speciale.În literatură se spune că divizarea grupurilor de iriși este bine să se facă după 2-5 ani, pentru că rizomii se aglomerează, se dezgolesc și nu mai înfloresc. Eu i-am separat după 4 ani de ședere împreună. Fiecare poate să hotărască momentul, după cum arată tufele, de la caz la caz sau după necesitățile de spațiu sau design din grădină. Eu am îmbinat nevoia irișilor cu redesenarea aspectului grădinii mele.
Irișii nu sunt foarte sensibili la boli sau dăunători. În afară de câteva pete de rugină și urme că au fost călcați de limacși, i-am avut sănătoși și curați, în fiecare an. Separarea și transplantarea irișilor este bine să se facă între mijlocul lunii Iulie și mijlocul lui Septembrie, în orice caz, numai după ce tijele florale s-au uscat. Așa au timp să își dezvolte rădăcinile până la venirea iernii. Dacă este nevoie, putem transplanta irișii oricând, dar riscăm să pierdem următoarea sesiune de înflorit. Plantarea ideală este imediat după divizare. Nu se întamplă însă nicio nenorocire, dacă rizomi fac plajă câteva zile. Udarea abundentă după plantare rehidratează plantele și acestea se vor prinde, cu siguranță.Se sapă în jurul pâlcului de rizomi, având grijă să nu tăiem rădăcinile.
Ducem calupul de flori cu tot cu pământ într-un loc umbrit și începem să separăm rizomii de la exterior către interior. Scurtăm rădăcinile la circa 5-7 cm și le scuturăm de pământ. Scurtarea rădăcinilor are rolul de a declanșa procesele de rizogeneză (creșterea de noi rădăcini absorbante) și astfel o mai rapidă prindere a noilor transplante. Nu am folosit cuțit sau foarfecă la despărțirea rizomilor. Ruperea lor cu mâna este mai sigură, pentru că se despart mai ușor alegându-și ei care cu care rămâne. Dacă s-au produs totusi răni, se lasă să se usuce puțin. Se recomandă de către specialiști și presărarea unei pulberi de cărbune sau stropirea cu un fungicid a rănii. Eu am preferat metoda fizică, de uscare a rănilor. Se taie frunzele la o treime, pentru a limita evapo-transpirația și se îndepărtează cele uscate. Orice rizom moale trebuie aruncat, fiindcă poate fi bolnav.
La o ușoară strângere în palmă, rizomii sănătoși sunt fermi și fără zone moi. La locul ales pentru plantare, în solul afânat am făcut adâncituri de 4-5 cm, în funcție de mărimea rizomului. Acolo, pe o moviliță minusculă am pus rizomul și am răsfirat rădăcinile ca pe un capișon. Am acoperit cu pământ , tasând ușor. Fiindcă stratul de pământ pus este subțire, am udat cu stropitoarea cu jet fin de apă, pentru a nu dezgoli complet rizomii. Stratul de pământ de pe rizomi nu trebuie să fie prea gros, deoarece trebuie să se usuce și să fie încălzit de soare. Irișilor le place să aibă picioarele ude, dar genunchii uscați.
După 7-8 zile au început să apară frunzele noi. Abia aștept primavara viitoare, să-i văd înfloriți!
Articol și foto originale dr.ing. Mirela Heizer
