Untul de Shea, cunoscut si sub denumirea de unt de karite, este un extras din fructele unui copac care creste in savanele de Africa de Vest (este vorba despre arborele karite).  Acest produs se bucura de o foarte mare apreciere in industria cosmetica, deoarece aduce o multime de beneficii pentru frumusetea feminina,  pornind de la ingrijirea pielii si ajungand la cea a scalpului si a parului.

Cu o aroma exotica, fructata, untul de Shea are un aspect solid, dar se inmoaie rapid cand incepi sa il folosesti si il freci intre palme.

Pentru a-si pastra proprietatile, untul de Shea trebuie sa fie cumparat in stare nerafinata sau bruta. Evita produsul  extras cu ajutorul solventilor!

Cum poti utiliza untul de Shea?
1.       Hidrateaza-ti pielea dupa baie cu unt de Shea
In locul lotiunii tale obisnuite poti folosi pentru hidratarea pielii untul de Shea. Ai nevoie de o cantitate foarte mica din acest produs, deoarece este foarte gras si risti ca pielea sa devina uleioasa.
Untul de Shea da rezultate foarte bune si in cazul in care este folosit pentru calmarea pielii iritate dupa epilare sau impotriva arsurilor si taieturilor.
2.       Aplica unt de Shea pe buzele uscate
Clasicul strugurel poate fi inlocuit de untul de Shea, care iti va face buzele moi si catifelate. Mai mult decat atat, acest ingredient va estompa liniile fine si ridurile din jurul gurii daca il folosesti cu regularitate.
3.       Foloseste untul de Shea pentru tratarea vergeturilor
Folosit cu regularitate, untul de Shea previne si trateaza vergeturile (datorita vitaminelor din compozitia sa). Poate fi folosit si in timpul sarcinii, astfel incat sa nu ramai cu urme inestetice. Sanatatea ta sau a bebelusului nu va fi pusa in pericol, deoarece produsul este natural.
4.       Maseaza pielea sensibila a bebelusului cu unt de Shea
Pielea sensibila a micutilor are nevoie de ingijire speciala. Poti face acest lucru foarte simplu cu ajutorul untului de Shea. Fa-i bebelusului tau masaj dupa baita cu o cantitate mica de unt si aplica-l in zonele unde pielea este iritata.
5.       Pregateste o masca hidratanta pentru par

Daca ai probleme cu podoaba capilara, in sensul ca parul este uscat si casant, poti folosi masti pentru par inainte de samponare. Stai 10-15 minute cu un prosop cald infasurat in jurul capului, apoi spala-ti parul cu un sampon natural de urzica.

Foto : africa