Totul despre rac

Incepand cu 21 iunie, Soarele va straluci din constelatia Racului si se va deplasa pe tot parcursul acestui semn pana in 21 iulie, cand il va parasi, indreptandu-se catre cea a Leului, marcand o perioada in care sentimentele si starile afective (mai mult sau mai putin dramatice) vor fi privilegiate.

Toata lumea ii place pe Raci… pentru vreo 15 minute! Insa odata ce se simt atacati, te suspecteaza de vreun resentiment sau observa vreo grimasa rautacioasa, se schimba la 360 de grade, inchizandu-se in carapacea lor de titan de unde nu-i mai scoti decat daca-i momesti cu o mancarica buna sau cu dulcegarii dintre cele mai siropoase. Daca-i prinzi in pasa buna, sunt amuzanti, joviali si distractivi, dar daca ai ghinionul sa ii intalnesti cand sunt cu buza umflata (adica, o data cam la vreo 30 de minute), iti uram toata bafta din lume si suntem siguri ca vei primi o medalie daca supravietuiesti! Bunii Samariteni care te lecuiesc de orice cu un bol de supa (fie ca ai pierdut o slujba, fie ca te-ai molipsit de gripa), nu te vor dezamagi cand e vorba de stat la capataiul tau sau de a-ti spune o vorba buna. In fond, asta e unul din lucrurile la care se pricep cel mai bine. Dar ce ne mai poate comunica acest semn despre nativii nascuti in aceasta perioada?
Porecla: Papa-Lapte. Probabil a fost printre singurii din colegii lui de liceu care a plans de mama focului in ziua in care s-a despartit de mama si si-a intins aripile spre centrul universitar, devenit “casa” pentru urmatorii ani. Ce distractie, ce chefuri, ce libertate! Acasa sunt toate lucrurile bune, frumoase, fericite.
Floarea: Magnolia. “Tremuram cu plete lungi/ Ca pe creanga florile./ Nu uit ce mi-ai spus atunci,/ Ca sunt o magnolia…” interpreta Angela Similea, una dintre cele mai apreciate voci ale muzicii usoare, care, coincidenta sau nu, este o nativa Rac. Cata gingasie si naturalete, scaldate in lumina delicata selenara!
Parfumul: Innebunita dupa notele de vanilie, delicat florale si fructate dulci, Racoaica se decide greu care parfum o descrie cel mai bine, dar odata ce se familiarizeaza cu o aroma, are grija sa ii ramana fidela un timp indelungat, astfel incat prietenii ei o sa o confunde cu aroma care persista dupa plecarea sa.
Metalul: Argintul. Luna, astrul-mama al acestor nativi a inspirat si desemnarea argintului ca metalul binefacator al acestor nativi. Pentru echilibrarea energetica a Racilor obositi sau indispusi, recomandam bijuteriile executate din acest metal, in combinatie cu marcasite si modelate migalos si cu gust.
Piatra pretioasa: Perla. Cine-si mai aduce aminte de reclama la zaharul “Margaritar” de acum cativa ani? Ei bine, pur si simplu nu exista articol de bijuterie mai potrivit pentru o femeie Rac decat siragul de perle, asezat delicat la gatul acestei native, completandu-i cu desavarsire tinuta.
Melodia: Odata ce au vizionat filmul “Titanic”, au ramas profund indragostiti de melodia “My Heart Will Go On” a lui Celine Dion. Nimic nu se potriveste mai bine atmosferei create de acest cantec, decat o vreme ploioasa, o canapea confortabila, un semineu in care focul palpaie usor si… un suflet cald alaturi.
Filmul: O pelicula pe care nativii Rac nu vor refuza sa o vada nici a sasea oara este “The Notebook”, o poveste aparent cliseica, in spiritul shakespearian al unei povesti de tipul “Romeo si Julieta”. Acest film contine toate ingredientele care asigura consumul rapid al unui intreg pachet de servetele.
Surpriza perfecta: Chiar daca nu esti fanul romanelor de tipul Danielle Steel, ar fi de un real folos sa citesti macar cateva pagini pentru a-ti face idee despre cam ce si-ar dori un Rac sa primeasca in dar. Oricum, nu dai gres cu ciocolata, flori, un biletel scris din suflet sau chiar o serenada in miez de noapte.
Daca nu o cunosti prea bine, este mai intelept sa te multumesti cu pozitia “misionarului”. Dar odata ce ii castigi increderea, vei vedea cat de imaginativa si senzuala poate fi iubita Rac. Noptile romantice, petalele de trandafiri presarate pe asternuturi si vin bun… Ce ti-ai putea dori mai mult?
Cu cine se potrivesc: In general, impartasesc aceleasi vise si dorinte cu nativii celorlalte zodii de apa precum Pestii sau Scorpionii, dar au, de asemenea, multe lucruri in comun cu Taurii si Capricornii. In cazul acestor din urma, le apreciaza stabilitatea si protectia pe care le-o pot asigura neconditionat.
Le displac: Avand in vedere ca sunt extrem de sensibili din punct de vedere energetic, ar fi bine sa evite locurile ploioase si triste, dar si oamenii care se plang mereu si nu se bucura de viata. Condamna minciuna, mai ales in cazul in care implica o tradare sentimentala, din care cu greu par sa-si revina.
Vedete Rac: Pamela Anderson, Jessica Simpson, Meryl Streep, Tom Cruise, 50 Cent, Robin Williams.

Articol scris de Anca -Simina Martin- Astrolog

Foto: Salvatore Vuono

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 4.3/5 (6 votes cast)
Totul despre rac, 4.3 out of 5 based on 6 ratings

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ