Divorţul – astfel cum este reglementat de Noul Cod Civil

Codul civil intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011 reglementează divorţul în art. 373 şi urmatorul  C.civ, aducând importante modificări acestei instituţii importante.

Legea nr. 7/2011 a reglmentat expres în art. 39 că dispoziţiile Codului civil privind divorţul se aplică fără a deosebi între căsătoriile încheiate înainte sau după intrarea sa în vigoare.

Anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, divorţul era reglementat de art. 37-44 din Codul familiei.

Conform art. 373 C.civ, divorţul poate avea loc:
– a) prin acordul soţilor, la cererea ambilor soţi sau a unuia dintre soţi acceptata de celalalt soţ;
– b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate si continuarea căsătoriei nu mai este posibila;
– c) la cererea unuia dintre soţi, după o separare in fapt care a durat cel puţin 2 ani;
-d) la cererea aceluia dintre soţi a cărui stare de sănătate face imposibila continuarea căsătoriei.

Codul civil aduce multe noutăţi şi cu privire la procedurile de divorţ, cei care vor dori să divorţeze având de ales între procedura judiciară, divorţul pe cale notarială şi procedura administrativă.

Art. 374 C.civ, stipulează că divorţul prin acordul soţilor poate fi pronunţat indiferent de durata căsătoriei si indiferent daca exista sau nu copii minori rezultaţi din căsătorie, instanţa este obligata sa verifice existenta consimţământului liber si neviciat al fiecărui soţ.

În ce priveşte divorţul pe cale notarială şi administrativă C.civ prevede că daca soţii sunt de acord cu divorţul si nu au copii minori, născuţi din căsătoriei, din afara căsătoriei sau adoptaţi, ofiţerul de stare civila ori notarul public de la locul căsătoriei sau al ultimei locuinţe comune a soţilor poate constata desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor, eliberându-le un certificat de divorţ, potrivit legii.

Divorţul prin acordul soţilor poate fi constatat de notarul public si in cazul in care exista copii minori născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi, daca soţii convin asupra tuturor aspectelor referitoare la numele de familie pe care sa îl poarte după divorţ, exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, stabilirea locuinţei copiilor după divorţ, modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre parintele separat si fiecare dintre copii, precum si stabilirea contributiei parintilor la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copiilor. Daca din raportul de ancheta sociala rezulta ca acordul sotilor privind exercitarea in comun a autoritatii parintesti sau cel privind stabilirea locuintei copiilor nu este in interesul copilului.

În prezent soţii au posibilitatea de a opta între cele trei procedurii – judecătorească, notarială sau administrativă, însă procedura administrativă se poate urma doar dacă soţii nu au copii.

Procedura judiciară este cea care poate fi urmată pentru toate cazurile, având şi garanţie că un magistrat specializat în litigii de minori şi familie urmăreşte respectarea legii şi interesul general al minorilor.

Avocat :  COMAN DANIEL

Foto: David Castillo Dominici

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)

2 COMENTARII

  1. spuneti va rog daca ambii sot sunt deacord cu divortul si merg pe cale notariala in cat timp li se da certificatul de divort

    • Depinde de fiecare notar.
      Sfatul meu e sa mergeti la instanta de judecata.
      Procedura notariala fiind recent introdusa inca
      mai prezinta lacune.

LĂSAȚI UN MESAJ