Cum influenteaza amenajarea camerei, dezvoltarea copilului

Se vorbeste mult, si se face reclama si mai mult la produse pentru amenajarea camerei copilului, astfel incat acesta sa fie in siguranta si totul sa fie cat mai igienic!

Sigur ca aceste lucruri sunt importante dar la fel de important e si faptul ca modul de amenajare al camerei poate influenta foarte mult dezvoltarea copilului din punct de vedere psihic, emotional si social!
Chiar daca la inceput bebelusul nu are prea mare independenta si sta mai mult in pat, e bine sa-i amenajati camera gandindu-va ca in cateva luni lucrurile se vor schimba si el va merge de-a busilea. Atunci incepe Marea Calatorie! Principiile ce trebuie avute in vedere sunt incurajarea si dezvoltarea intr-o masura cat mai mare a independentei si curiozitatii copiilor. Cu cat se intampla asta de cand sunt foarte mici, cu atat mai bine pentru ei! De aceea camera copilului trebuie sa contina neaparat anumite obiecte si sa fie aranjata intr-un anumit fel.
Astfel, in camera trebuie sa avem si dulapuri cu rafturi de la podea; un casetofon/cd-play-er simplu si usor de folosit; veioza/lampa usor de aprins; cosuri/cutii pentru jucarii, eventual transparente; dulapuri cu haine folosite des, la nivel jos; masuta si scaunele cat mai mici, pentru a putea fi folosite de copil cat mai repede (pe masura ce creste, pot fi schimbate); un cuier la inaltime joasa pentru hainele dezbracate! In camera NU trebuie sa existe televizor sau calculator!
Acum sa detaliem importanta acestor lucruri! Inca de cand se nasc, copiii trebuie sa asculte muzica (o muzica de calitate); pentru asta avem casetofonul, unde la inceput adultii vor pune CD-urile, iar pe masura ce copilul creste poate fi invatat sa faca singur aceasta operatiune (si in zilele noastre copiii fac asta de la varste foarte fragede). Ce sa asculte? Ei bine, langa casetofon, care sa fie pus intr-un loc accesibil copilului, poate sa fie un cosulet/cutie cu CD-uri din gama Cutiutelor muzicale si cu povesti adecvate varstei, din care copilul sa isi aleaga! Vorbind de varste mici si nu de scolari, insist ca muzica sa fie pentru copiii si nu muzica pentru adulti, gen MTV, chiar daca ati observat ca se uita la anumite videoclipuri! Melodiile ritmate, cu rima si cu multe onomatopee (ex:miau, ham-ham, cioc-cioc, etc.) si cuvinte usoare dar corect rostite, cum sunt cele pentru copii, au o influenta uimitoare asupra dezvoltarii limbajului si comunicarii, cat si a simtului ritmului. Nu va ganditi ca e bebelus si nu intelege ce aude, ci din contra veti stimula dezvoltarea creierului intr-un mod armonios si benefic. De asemenea ii veti dezvolta placerea pentru muzica, pe care va ajunge sa o ceara singur.
Jocurile si jucariile sa fie asezate pe acele rafturi de joasa inaltime si sa fie adecvate varstei copilului, pentru a le putea folosi in prezent! Alte feluri de jucarii, gen cuburi, mingii, papusi, sine de tren, puzzle-uri din burete, pot sa fie sortate in cosuri, care sa stea pe podea(pentru ca sunt grele) si copilul sa umble cu usurinta in ele. Este important sa aiba acces la ele, caci inca de cand merge de-a busilea, el se poate duce la jucarii daca sunt in raza lui vizuala! Am intalnit cazuri in care jucariile stateau adunate in tarcul copilului si el afara din tarc sau puse bine pe rafturile de sus, ca sa fie ordine sau in ideea ca le va cere el! Nu procedati asa! Copilul trebuie sa poata ajunge la ele. Dupa ce se joaca si le imprastie pe podea, poate fi ajutat sa le stranga, impreuna cu adultul, atunci cand e mai mic, si ulterior singur. Tot pe rafturile de la nivelul lui trebuie sa stea si cartile adecvate varstei, ca sa-si poata lua singur o carte care-l atrage si sa o rasfoiasca. Cu cat mai multe carti educative, cu atat mai bine, caci dragostea de carti si curiozitatea de a le deschide si dorinta de a afla lucruri noi se formeaza de la varste foarte fragede! Daca nu actionati de acum, mai tarziu pe perioada scolii o sa aveti mari probleme. Tot in categoria jucariilor cu acces permanent se afla si toate obiectele in care se sufla (ex:trompeta, fluier, baloane de sapun, etc). De ce e important? Pentru ca cu cat un copil invata sa sufle mai repede si mai tare, cu atat isi va dezvolta mai repede capacitatea de a vorbi si va avea niste plamani puternici si sanatosi! In categoria cartilor de rasfoit e bine sa intre si un album de fotografii, in care sa-i asezati in ordine cronologica poze cu el de cand s-a nascut si pana in prezent, cat si cu membrii familiei(parinti, bunici, unchi, matusi, verisori). Explicati-i intr-un limbaj simplu, cine este in fiecare poza si ce se intampla acolo; asta il va ajuta sa-si cunoasca mai bine familia si sa afle lucruri despre el.
La ce foloseste lampa? Ei bine, din momentul in care va putea sa mearga singur are posibilitatea sa vina in camera lui si sa-si aprinda lumina singur, fara ajutorul unui adult, in cazul in care intrerupatorul e sus pe perete. Acelasi lucru e valabil pentru cuier, el putand sa-si puna in ordine hainele si nu sa le imprastie prin camera. De asemenea cand trebuie sa se imbrace, sa-si poata lua singur hainele din dulapuri joase. Criteriul accesului liber trebuie aplicat si pentru actiunile din baie: sa poata sa ajunga la chiuveta(urcandu-se pe un scaunel stabil), sa-si poata lua singur sapunul, periuta si pasta de dinti, pieptanul si prosopul, atunci cand are nevoie de ele. Sa-si poata lua olita sau sa se aseze singur pe toaleta, cu ajutorul unei mici trepte. Toate astea duc la dezvoltarea capacitatii de autoservire si implicit la autonomie si independenta.
In schimb, in camera copilului nu punem niciun fel de televizor, indiferent de varsta lui. Chiar daca il mai lasam sa se uite la desene, sa o faca in alta incapere si pentru un timp limitat. In niciun caz sa manance sau sa adoarma la televizor. Daca nu putem sa-i citim inainte de a-l culca, putem sa-i punem un CD cu muzica linistitoare, care sa fie oprit dupa o vreme. De asemenea nici calculatorul nu are ce cauta aici, decat eventual la varste mult mai mari si in scopuri scolare. Copiii pot juca jocuri educative la PC dar o durata limitata si impreuna sau sub supravegherea parintilor. Timpul liber trebuie consumat in activitati educative si sportive iar socializarea trebuie sa fie in viata reala, nu in cea virtuala.
Toate aceste lucruri care pleaca de la o simpla amenajare a camerei unui copil, au un impact puternic asupra dezvoltarii copilului. Se va modela la aceasta mica fiinta simtul ordinii si placerea pentru ordine, ordine care se va reflecta si in dezvoltarea ei mentala. In felul acesta se pot evita si certurile de mai tarziu, din adolescenta, legate de ingrijirea camerei. De asemenea este influentat simtul responsabilitatii, caci un copil trebuie sa invete de mic, ca intr-o familie(si in societate) fiecare membru are atributiile lui. Bineinteles ca astfel vom creste niste copii cat mai autonomi, ce ne dorim sa devina niste adulti cat mai independenti. Nu mergeti pe principiul „lasa ca fac eu pentru el, ca are timp sa invete”, caci mai bine e sa previi aparitia unei probleme decat sa te chinui s-o rezolvi dupa aceea!
Ingrijiti-va sufletul, consultati un psiholog!
Psih. Roxana Georgescu

Foto: David Castillo Dominici

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Cum influenteaza amenajarea camerei, dezvoltarea copilului, 5.0 out of 5 based on 1 rating

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ