Campionii nationali la salsa

Fata intra in sala de dans tematoare, cu o fusta care i se pare prea scurta, dar care oricum e cu o palma si ceva mai lunga decat a oricarei alte chica de pe ring. Isi aranjeaza bluza, comanda o apa plata si incepe sa urmareasca spectacolul de miscari pasionale, indraznete, de pe podeaua de dans. Senzualitatea exprimata de cei ce interpreteaza muzica in fata ei ii da fiori, ai impresia ca intre fiecare pereche se desfasoare cea mai infocata poveste de amor. Simte cum fiecare gest este o sugestie, fiecare trecere cu mana prin par a unei dansatoare cu tinuta stralucitoare incita privirile tuturor barbatilor din jur. Isi trece si ea mana prin par. Ar putea sa faca asta! I-ar placea sa poata, la randul ei, sa incite, sa invite si sa abandoneze, sa promita si sa refuse sa se tina de promisiune.

Ar putea fi povestea oricui, iar Mihaela si Vlad, castigatorii Campionatului National de Salsa spun ca cea mai buna modalitate de a convinge pe cineva sa inceapa cursurile de salsa este sa il/ o inviti la un party. Acolo va intelege motivatii pe care cuvintele s-ar putea sa nu le transmita. Cei doi considera ca salsa, in plus fata de celelalte dansuri, iti da posibilitatea sa exprimi liber, ca in street dance, dar relationandu-te la partener/ partenera, ca in tango. Ce este mai frumos decat o mixture intre cele doua?

Mihaela si Vlad au o scoala de dans in Constanta de 4 ani, pe care o conduc implicandu-se la maxim, atragand mereu noi si noi oameni dornici sa le impartaseasca pasiunea pentru dans. Cei doi considera ca ceea ce-ti trebuie ca sa exprimi este doar sa simti cu adevarat muzica si partenerul de dans, sa fii acolo cu tot “corason”-ul. De aici si deviza scolii lor “Just feel it”. Asta nu i-a impiedicat insa sa se antreneze fara oprire pentru campionat. Ore frante din timpul liber, bani investiti in costume, momente de incercare depasite in “minim doi”, toate pentru a spune, atunci cand ii intrebi despre planurile de viitor, “Mondialele vor fi o incercare mare pentru noi. Mergem acolo cu acelasi gand, sa dansam mai bine decat noi. Pe langa aceste pregatiri intense, ne gandim deja pentru anul urmator. Vrem sa ne pregatim noua coregrafie si cum ne intoarcem de la Miami o luam de la capat”. Frumos simtamant de dansatori!

Pentru ca cei doi au inteles ca salsa, ca oricare alta pasiune pe care ajungi sa o faci la un nivel profesionist, poate schimba vieti. Bineinteles, ei nu mai pot trai fara dans: “Tot ceea ce facem este programat in functie de salsa, de competitii, de evenimente. Viata noastra nu ar avea sens acum daca am scoate tot ce reprezinta salsa pentru noi”. Dar si pentru ca, reprezentand un model, ajungand sa fie imaginea unei scoli, fiecare din noi ar deveni mai responsabil, mai atent cu sine, mai puternic. Si asta se vede in atitudinea fata de viata, in imagine ape care o afisezi in societate. Depasirea continua a limitelor devine un sine qua non al existentei.

Cu toate astea, fiecare avem momentele noastre de “poticneala”, duse pana la un refuz de a dansa. De aceea una dintre intrebarile pe care i-o lansez fiecarui dansator in “interogatoriile” mele este “Ce i-ai spune unei persoane care vrea sa renunte la dans?” Iata ce au raspuns Vlad si Mihaela: “I-as spune ca se minte. Ca nu va renunta niciodata cu adevarat la dans. Daca ai cunoscut lumea asta, a dansului si a dansatorilor, poti doar sa te indepartezi de ea, dar sa renunti niciodata. In plus, i-as spune sa se gandeasca de 10 ori inainte, pentru ca va veni acel moment in care vei privi un dans si vei regreta ca ai abandonat”.

Inchei aceasta alta poveste despre dansul cu nume de sos spunand ca si pentru campionii nostri nationali la salsa experienta competitiei de la Bucuresti a fost varful oricarui feeling pe care il poate avea un muritor: puterea de a te abandona pentru un scop mai nobil, pe care s-ar putea sa nu il intelegi in toata complexitatea lui, dar in care ai oricum incredere, abandon care este sinonim cu o frenezie fericita, un fel de transa naucitoare, din care iesi prea repede si nu iti mai amintesti sigur toate experientele (nu in ordinea corecta, cel putin), dar la care vrei mereu sa revii, care te injecteaza cu o doza puternica de dependenta de…libertate!

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ