Alaptarea – cat de mult e prea mult?

Plecand de la coperta revistei Time, de luna aceasta, as dori sa detaliem acest subiect, ilustrat printr-o fotografie cu un puternic impact emotional!

Ea infatiseaza o tanara mama, care isi alapteaza copilul, ce urmeaza sa implineasca in curand varsta de…4 ani! Pentru ca efectul sa fie si mai puternic, copilul sta in picioare pe un scaunel, ca sa poata ajunge la sanul mamei!
Acesta a fost punctul de pornire al unor discutii foarte aprinse intre specialisti si mai ales in randul opiniei publice. Toata lumea stie cand trebuie sa inceapa alaptatul, evident la nasterea copilului! Dar cat de mult timp trebuie sa dureze acest proces si mai ales cand trebuie sa se incheie definitiv, care este varsta optima pentru acest lucru?
Ei bine, avem de-a face cu doua mari puncte de vedere:
– unul ce sustine ca alaptarea sa se faca cat mai mult timp posibil, ca in exemplul de mai sus, chiar si la varste la care copilul este inclus in colectivitate
-al doilea sustine ca alaptarea sa se faca, dar pentru o perioada mult mai mica de timp, decat cea mentionata anterior
Adeptii primului punct de vedere, din care fac parte si multi specialisti si consultanti in lactatie, au ca argument suprem, faptul ca laptele matern este cel mai bun si sanatos aliment pentru copil. De asemenea, beneficiile acestuia sunt mult mai multe decat doar sa-l hraneasca pe copil, aici intra rolul imunizator, sursa de energie, compozitia sa este adaptata nevoilor fiecarui copil si niciun produs artificial nu poate reproduce cu fidelitate aceasta compozitie. In consecinta, copilul trebuie alaptat o perioada cat mai indelungata de timp, pentru a nu fi privat de aceasta valoroasa hrana! Dar in acest caz, se tine cont numai de dezvoltarea biologica, si nu se iau in calcul efectele asupra dezvoltarii psihice.
Sustinatorii celuilalt punct de vedere, nu contesta calitatea laptelui matern si nici beneficiile alaptarii, care exista atat pentru copil, cat si pentru mama, dar sunt de parere ca alaptarea la san trebuie sa inceteze cand copilul e inca mic, chiar daca mama are in continuare lapte, pentru ca sunt avute in vedere, si influentele din perspectiva psihologica.
De aici incepem si noi discutia. Plecam de la premisa ca mama nu este nevoita sa intrerupa alaptarea, din diverse motive, cum ar fi prezenta unor boli grave la mama, sau intoarcerea ei la servici, sau ducerea copilului la cresa. Discutam situatia in care ea poate sa-si alapteze copilul, oricat de mult timp doreste. Cand ar trebui sa se opreasca?
In primul rand, ar fi bine sa vedem ce face Natura in acest domeniu, mai ales in randul celorlalte specii mamifere. Astfel constatam ca, in orice specie in care mama alapteaza pentru ca este programata genetic sa faca asta, tot la fel de programata genetic, este sa isi invete puii sa-si procure singuri hrana, cat mai repede posibil, pentru ca ei, puii, trebuie sa devina cat mai curand independenti. Numai asa se poate asigura supravietuirea speciei. De exemplu, cazul ursilor polari! Acestia sunt alaptati de ursoaica un timp mai indelungat decat alte mamifere, din cauza conditiilor vitrege de mediu. Ei trebuie sa devina puternici pentru a pleca la vanatoare cu mama lor, care la inceput le arata cum se face, si vaneaza pentru ei, dar apoi mama ii lasa pe ei sa vaneze, pentru a capata experienta si a deveni independenti. De ce? Pentru ca atunci cand implinesc trei ani, mama se separa de ei, ii paraseste, ii lasa pe cont propriu, chiar daca puii nu vor asta, si ei trebuie sa-si asigure supravietuirea. Vor continua sa faca ceea ce au fost programati genetic. Specialistii care studiaza animalele si documentarele care prezinta viata mamiferelor sustin si dovedesc ca ursoaica sufera cand se desparte de pui, pentru ca ea i-a iubit in acesti trei ani dar acum a venit momentul sa plece. Ea nu lupta impotriva Naturii.
Acest argument ar trebui sa fie cel mai puternic si in cazul oamenilor! Din pacate, noi oamenii, prin puterea pe care am dobandit-o de a controla Natura, am ajuns sa modificam si sa nu mai respectam multe dintre legile Ei. Sa prezentam mai departe alte fapte care urmaresc dezvoltarea copilului in mod sanatos si armonios. O alta lege a Naturii, obliga mamele sa inceapa diversificarea alimentatiei bebelusului incepand cu luna a5a sau a6a, pentru ca nevoile nutritionale ale organismului nu mai sunt acoperite de laptele matern, oricat de bine s-ar hrani mama, si ca sa creasca, copilul are nevoie si de altfel de hrana. Mai departe, mama poate continua sa-l alapteze pana in lunile a 10a si/sau a 11a, dar trebuie sa predomine mancarea diversificata, pentru a nu-i produce copilului o stare de anemie. La aceasta varsta cantitatea de lapte consumata in mod normal este de 400-500 ml pe zi si atunci cand are nevoie de un aport de lichide (cand temperaturile de afara sunt ridicate sau in caz de febra), acestea trebuie sa fie altele in afara de lapte.
Apoi copilul implineste un an, varsta la care apar si mai multe schimbari. Invata sa mearga si descopera bucuria de a se deplasa independent, poate sta la masa cu toata familia si incepe sa se hraneasca singur, mult mai bine (cu degetele, cu lingurita, cu ceasca). In aceasta perioada manifesta si comportamente care tradeaza gelozia. Totodata descopera ca plansul ii confera o putere foarte mare, mai ales asupra mamei, si poate invata sa se foloseasca de aceasta ‚arma’ pentru a obtine ceea ce doreste. Mama poate continua sa-l alapteze dar trebuie sa tina cont de mai multe aspecte: sanul sa nu inlocuiasca niciuna din mesele care contin alte alimente, sa aiba in vedere aspectele mentionate mai sus, si cel mai important, sa incurajeze in permanenta independenta copilului!
Intre 1 si 2 ani copilul se dezvolta din ce in ce mai mult. Daca pana acum activitatea de a manca era in mare parte o necesitate, de acum copilul are si o participare sufletesca in timpul oricarei mesei. Alimentatia lui incepe sa se apropie de cea a adultilor, intrucat organismul este suficient de dezvoltat, incat sa-i faca fata. Acum e varsta la care invata si schema corporala si pentru ca Eu-l lui a inceput sa se formeze inca de la noua luni, el e constient de propriul sau corp si de faptul ca suge de la sanul mamei. Toate acestea coincid si cu aparitia perioadei de opozitie si de nesupunere. Pe la sfarsitul acestei perioade, undeva in jur de doi ani, doi ani si jumatate, Natura intervine din nou, si copilul dezvolta control sfincterian. Pe langa aceasta imensa achizitie, el mai dobandeste inca una, cea a limbajului! La inceput, acesta este in cea mai mare parte un limbaj receptiv, adica copilul poate intelege mai multe cuvinte decat exprima, si apoi se dezvolta foarte mult si limbajul expresiv, cand poate pronunta foarte multe cuvinte. Toate aceste progrese arata ca Natura il pregateste pe copil sa devina cat mai independent si sa faca fata mediului in care traieste.
Deja la varsta de 3 ani, el poate vorbi in propozitii si intrebarea lui preferata este ‚De ce?’, pentru ca acum manifesta o curiozitate imensa in legatura cu lumea ce-l inconjoara. Are o dorinta imensa de a fi ca adultii si nu prea-i place ‚sa fie mic’. Devine foarte receptiv la educatie si poate fi invatat sa aiba ‚bune maniere’ la masa, caci aceasta devine si o activitate sociala. Evident ca acum e pregatita si intrarea lui in colectivitate, unde va trebui sa faca fata la noi asteptari si cerinte.
Deci, ca sa sintetizam ideile prezentate pana acum, putem spune ca procesul fuzionarii intense dintre mama si copil a fost alimentat de alaptarea la san (jocul de cuvinte fiind intentionat). Dar Natura si-a urmat cursul, si ea a actionat pentru producerea unui proces natural de separare a mamei de copil, influentand dezvoltarea copilului: mai intai acesta incepe sa manance si alte alimente pe langa lapte, apoi se ridica in doua picioare si merge singur, incepe sa vorbeasca, deci sa se exprime si sa comunice mai elaborat, apoi isi controleaza in totalitate corpul, obtinand controlul sfincterian. Toate astea sunt programate pentru a forma un individ independent, deci cat mai putin dependent, care sa aiba o autonomie cat mai mare. La aceste lucruri trebuie sa se gandeasca o mama care alapteaza, si care nu stie cand sa se opreasca.
Rolul ei este sa incurajeze si sa consolideze cat mai mult cu putinta dorinta innascuta a copilului de independenta, asa cum fac toate celelalte mamifere. Prin faptul ca Natura il programeaza pe copil sa aiba din ce in ce mai putina nevoie de lapte matern, si-i creste nevoia de alimente diversificate, intr-o cantitate care devine din ce in ce mai mare decat cea a laptelui, pana cand aceste alimente diferite ajung sa predomine in alimentatia copilului, toate astea trebuie sa-i dea de gandit mamei, ca poate a venit timpul sa inceteze alaptarea. Daca in ciuda tuturor acestor procese care i-au dezvoltat pruncul in mod natural, ea continua sa-l hraneasca la san, pe principiul ca laptele ei e cel mai bun aliment, inseamna ca ea va dezvolta si va incuraja la copil, dependenta de mama!
Sigur ca alaptarea are un rol important in dezvoltarea afectiva sanatoasa a copilului, dar asta nu inseamna ca daca ea se va opri, copilul nu va mai evolua, si mai presus de toate, nu inseamna ca ea nu mai e o mama buna. De fapt, putem spune ca procesul alaptarii o influenteaza intr-o mare masura si pe mama. Cum am mentionat si mai sus, ea realizeaza o puternica fuziune cu copilul, se simte vitala pentru copil, se simte singura capabila sa-i dea hrana, asa cum ea i-a dat viata, tot ea e cea care-i intretine viata prin laptele ei, pastrand legatura puternica cu copilul, la fel ca atunci cand era in pantecul ei. Prin alaptare se simte extrem de utila, simte ca-si exercita in cel mai bun mod cu putinta rolul de mama, si daca nu ar mai alapta, ar simti sentimentul respingerii, sentimentul ca al ei copil, nu mai are nevoie de ea, o stare greu de suportat. De aceea, a continua alaptarea dincolo de o anumita varsta a copilului, devine o problema pe care o are mama, si pe care nu vrea sa si-o rezolve, si alaptarea nu se mai produce in interesul acelui copil. In momentul in care un copil poate sa mearga, sa vorbeasca, sa stea pe scaun si sa manance singur, si mama lui sa-l priveze de aceste ocazii ce-l dezvolta, pentru a-l lua in brate si a-i da un san, ca sa suga, inseamna ca s-ar putea ca ea sa-si doreasca in mod inconstient, ca el sa nu creasca, sa ramana tot la stadiul de bebelus. Continuand alaptarea pana la varste mari, cand copilul vine singur si zice ‚Mami, vreau san!’, inseamna sa cresti copilul cu ideea ca e dependent de mama lui, ca nu poate fi liber, caci trebuie sa se hraneasca cu laptele din sanul mamei. De asemenea, el devine constient de importanta pe care o are alaptarea, pentru mama lui, si-i va fi din ce in ce mai greu sa i se opuna. In felul acesta, va creste si va deveni un adult dependent, care nu va putea niciodata sa rupa cordonul ombilical, mai ales in cazul baietilor. Mama trebuie sa stie ca a educa in spiritul curajului si independentei, inseamna sa faci o educatie corecta, care sa-i ofere toate sansele de succes viitorului adult; ea nu va realiza niciodata asta, daca-l va tine ‚dupa fustele ei’, pentru ca ea nu are curajul sa intrerupa alaptatul.
Tot mama ar trebui sa se puna si in locul copilului…Cum va fi pentru el, cand va incepe sa vorbeasca si sa comunice cu ceilalti copii, sa se joace cu ei si sa le povesteasca ca el suge la sanul mamei? Sau si mai mult, ca partenerii lui de joaca din parc, cu care alearga si face forme in nisip, si multe altele, sa-l vada ca pleaca de langa ei si se duce in bratele mamei, pentru a fi alaptat? Cei mai multi dintre ei, daca nu chiar toti, nu-l vor mai considera egalul lor, ci il vor percepe ca fiind un bebelus, si reactiile lor pot fi foarte dureroase pentru copilul alaptat! O mama, chiar vrea sa-si expuna copilul la asa ceva?
Apoi, daca ar fi sa mergem numai pe argumentul adeptilor alaptatului ‚de cursa lunga’, cum ca laptele matern este cel mai bun aliment, cat mai mult timp, atunci insemna ca cel mai intelept lucru ar fi sa ne hranim cu totii, cu lapte matern?! Asta nu se intampla, pentru ca Natura a intervenit si ne-a condus dezvoltarea. Asa ca cel mai intelept lucru pe care pot sa-l faca mamele, este sa nu forteze legile Naturii, sa nu lupte impotriva Ei!
Trebuie mentionat si cazul mamelor, care sub pretextul beneficiilor aduse de alaptare, se fosesc de aceasta, ca metoda contraceptiva naturala. Deci cu cat functioneaza mai mult timp, cu atat mai bine pentru ele. Din nou, nici acum nu primeaza interesul copilului, ci interese de alta natura!
Ce o poate ajuta pe mama sa treaca mai usor prin acest proces natural de separare si sa intrerupa alaptatul, atunci cand a venit timpul, este ca ea sa constientizeze ca nu se transforma intr-o mama rea, ci poate ramane in continuare, o mama la fel de buna pentru copilul ei, adaptandu-se la dezvoltarea lui fireasca. In al doilea rand, ea, mama, trebuie sa invete sa se concentreze in egala masura, daca nu chiar mai mult, si pe rolul ei de femeie! Rol care presupune sa fie si altceva in afara de mama, si pentru asta poate fi foarte mult ajutata de catre partenerul ei. In felul acesta, lucrurile se vor echilibra mult mai repede si se vor desfasura si spre binele copilului! Asa ca mamele trebuie sa cantareasca bine toate argumentele si sa ia decizii intelepte!
Ingrijiti-va sufletul, consultati un psiholog!
Psih. Roxana Georgescu

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/5 (1 vote cast)
Alaptarea – cat de mult e prea mult?, 1.0 out of 5 based on 1 rating

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ